Pentru că m-a impresionat destul de tare camera foto de pe Samsung Galaxy Note 3, am decis să duc lucrurile mai departe și am făcut un teste foto comparativ cu DSLR-ul meu, Canon 1100D, cu obiectivul standard 18-55.
Condițiile de test au fost următoarele: ambele camere setate pe auto fără blitz, la rezoluțiile maxime posibile, aceeași distanță focală și același unghi de fotografiere (pe cât posibil).
Nu am făcut nici o procesare ulterioară (cu excepția alipirii și redimensionării) și ca să fie lucrurile cât mai transparente am adăugat mai jos și un link unde se găsesc toate imaginile în mărime naturală, însă cu numele schimbate.
Care să fie cadrele trase cu Samsung Galaxy Note 3 și care sunt cele trase cu 1100D, DSLR-ul Canon? Poate te ajută pozele în mărime naturală să îți faci o părere. Nu ai voie să tragi cu ochiul în proprietățile lor, că așa este mult prea simplu. 🙂
Posibilitatea de a testa Samsung Galaxy Note 3 mi-a fost oferită prin programul Orange Smartphone Tester. Samsung Galaxy Note 3 este disponibil la Orange cu prețuri începând de la 249 EUR cu TVA inclus alături de un abonament nou Panteră 44.
Later edit: În stânga e Note 3 iar în dreapta 1100D.
Deci s-o luam cu cate ceva despre mine.Sunt fotograf nu profesionist ca nu traiesc din fotografie dar fac fotografii la nivel de profesionist.De cateva zile sunt posesorul telefonului Samsung Galaxy Note 3 si cum am citit acest articol mai cu 1 luna sau mai mult inainte am si inceput sa fac fotografii cu acest Note 3 dar ca concluzie nu se poate compara nici cu cel mai slabut DSLR.Tin sa precizez ca sunt cunoscator in tehnica fotografierii deci nu se poate spune ca nu stiu cun se face o fotografie.Pe de alta parte sunt si fericitul posesor a unui DSLR de la Canon si anume EOS 70D cu care nici nu are nici o sansa de castig acest Samsung Galaxy Note 3,care nu se poate spune ca nu face fotografii destul de bunicele dar cum am spus nu la nivelul unui DSLR cel mai slabut.
Rais, în ce condiții ai fotografiat, în ce mod, cu ce DSLR entry ai comparat? Pozele de test unde sunt? Hai să dăm toate detaliile, că eu în articolul de mai sus așa am făcut. Nu a zis nimeni că trage la nunți cu Note 3, dar după cum poți vedea din pozele de mai sus în 5 din 7 situații s-a descurcat mai bine ca 1100D. Iar noaptea e cu totul altceva.
Pai de comparat am comparat cu Canon EOS70D.Dar poti sa compari si cu o compacta ca tot fotografiile facute sunt slabe ca calitate.Asta poti sa vezi dupa ce incarci o fotografie care crezi ca e cea mai reusita facuta cu Note 3 in Photoshop si maresti foftografia la 100% zoom.Asa se vede diferenta de calitate de la telefon si camera foto.Cum am spus nu are importanta de ce camera e vorba poate sa fie si chiar o compacta oarecare.Cine nu e fotograf nu va vedea deferenta ca nu stie unde sa se uite si asa i se pare ca fotografia e buna.Iar diferenta dintre 70D e enorm de mare asa ca nici nu are rost sa faci comparatii.Da pentru cineva care vrea sa faca asa o fatografie fara nici o pretentie la calitate e bun Note3 mai ales daca ai si lumina favorabila.Ce sa zic e mare diferenta intre 600D si 70D,eu inainte am avut un 600D si al am si acum si am facut cu el fotografii si fata de 70D deja imaginile facute mi se par naspa dar apoi cu un telefon cat de performant sa fie.Cu un telefon nu se poate si nici nu se va putea face fotografii la nivelul unui aparat de fotografiat ca pentru ca o fotografie sa fie buna e nevoie de obiectiv de calitate si asta nu va fi pe telefon niciodata.Iar tehnologia digitala cu care se incearca a se compensa calitatea lentilei nu este in stare de asa ceva.
In ultima poza se vede clar diferenta.
Exact!
Bine ca nu faceti poze la un perete alb, si aveti pretentii de diferente, incercati la sa faceti diferente la urmatoarele categorii: portrete, speed photography, startrails, fotografii cu expunere mare(farurile masinilor, sau „desenati” ceva cu laterna de la o bricheta pe timp de noapte). Numa ma enervez cand vad pe forumuri, sau stiu eu pe unde: „uitati ce poza faina am tras cu telu”, nu are rost niciun fel de comparatie, nu e tot una dslru cu un telefon sau aparat compact, si daca tot faceti, folositi-va de toate setarile(atat dslr-ului cat si a telefonului), nu de modul automat. Asa puteti lua un Nikon D4, si un orice smartphone, faceti niste poze pe la ora 3 dupa masa la o cladire, si o sa vedeti ca mari diferente nu vor fi.
Eu zic că n-are rost să faci riduri degeaba. Era un test simplu, pe full auto. Nu a zis nimeni că vai ce praf sunt DSLR-urile, ci că smartphone-urile de nouă generație se descurcă destul de bine, iar un utilizator obișnuit nu ar avea nevoie să se complice cu un DSLR dacă îl va folosi pe auto.
PS Câți oameni obișnuiți (care nu sunt pasionați de foto) fac speed photohraphy, startrails și fotografii cu expunere mare?
Daca iti iei un DSLR nu ti-l iei ca sa faci poze pe automat…asa iti cumperi unul compact. 🙂